sâmbătă, 12 mai 2012

Protecţia împotriva radiaţiilor


Principiile evitării dozei de radiaţie sunt: timpul, distanţa şi ecranarea. Prin urmare, contramăsurile pe care publicul şi lucrătorii trebuie să le ia trebuie proiectate în scopul de:
  • a minimiza timpul de expunere
  • a mări distanţa faţă de sursa radioactivă
  • a ecrana persoana faţă de sursa radioactivă

Contaminarea radioactivă şi expunerea la radiaţii


Este necesar a se face distincţia între contaminare radioactivă şi expunere la radiaţii.

Contaminarea radioactivă apare atunci când materialul radioactiv se depune pe sau într-un obiect sau persoană. Materialele radioactive eliberate în mediu pot produce contaminarea aerului, suprafeţelor, solului, plantelor, oamenilor sau a animalelor. O persoană este contaminată dacă are material radioactiv pe ea (contaminare externă) sau în interiorul corpului (contaminare internă).

Expunerea la radiaţii. Materialele radioactive eliberează o formă de energie care se deplasează sub formă de unde sau particule. Această energie poartă numele de radiaţie. Când o persoană este expusă la radiaţii, energia îi penetrează corpul. De exemplu, când o persoană dace o radiografie cu raze X, ea este expusă la radiaţii (dar nu este contaminată).

Sursă: link1, link2

0 comentarii: